Biserica Adormirea Maicii Domnului - Strambeanu

La Potlogi, grijă și respect pentru clădirile de patrimoniu! Proiectul „Restaurarea, consolidarea si punerea in valoare cultural-turistica a monumentului istoric Biserica Adormirii Maicii Domnului – Strâmbeanu din satul Pitaru, comuna Potlogi, județul Dâmbovița” a fost finalizat și astfel un simbol al credinței a fost redat comunității locale.

Protejarea și promovarea clădirilor de patrimoniu, prioritate pentru administrația locală de la Potlogi!

Astăzi, 28 iunie, a avut loc conferința care anunță finalul unui proiect de suflet al actualului, dar și al fostului edil al localității, un proiect  în cadru căruia s-a muncit foarte mult în ultimii ani, însă rezultatul demonstrează că investiția a meritat toate eforturile depuse de administrația locală și de întreaga echipă de implementare.  Este vorba de Proiectul „Restaurarea, consolidarea si punerea in valoare cultural-turistica a monumentului istoric Biserica Adormirii Maicii Domnului – Strâmbeanu din satul Pitaru, comuna Potlogi, județul Dâmbovița”, Cod SMIS 116409, a fost depus spre finanțare în data de 25 august 2016, în cadrul unuia dintre primele apeluri lansate de Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5 „Îmbunătățirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”, Prioritatea de investiții, 5.1 Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural”.

Compartimentată conform structurii unui lăcaş de cult specific epocii, cu pridvor, element aproape nelipsit încă de la mijlocul secolului al XVII-lea, continuat de pronaos, naos şi altar, Biserica Strâmbeanu se defineste prin simplitate şi armonie a proporţiilor (Fig. 2/1-2). Pridvorul deschis este delimitat de patru coloane cilindrice şi doi stâlpi adosati peretelui de est. Arcadele, în formă de acoladă, sprijinite pe aceste coloane din cărămidă, ne trimit cu gândul la biserica Surpatele (jud. Vâlcea), clădită de Doamna Maria a lui Constantin-Vodă Brâncoveanu, sau la pridvorul bisericii Strehaia (jud. Dolj), de asemenea dintr-o epocă târzie.

Proiectul „Restaurarea, consolidarea si punerea in valoare cultural-turistica a monumentului istoric Biserica Adormirii Maicii Domnului – Strâmbeanu din satul Pitaru, comuna Potlogi, județul Dâmbovița “, Cod SMIS 116409, a fost depus spre finanțare în data de 25 august 2016, în cadrul unuia dintre primele apeluri lansate de Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5 „Îmbunătățirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”, Prioritatea de investiții, 5.1 Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural”.

Contractul de finanțare a fost semnat după aproximativ un an, respectiv în data de 4 septembrie 2017 cu o valoarea totală a proiectului este de 7.977.832,71 lei, din care:

Valoare eligibilă: 7.610.807, 15 lei (Fondul European de Dezvoltare Regională -85%, Buget Național – 12,99% şi contribuție proprie UAT Comuna Potlogi-2,01%);

Valoare neeligibilă: 367.025,56 lei.

Proiectul a fost depus şi implementat de Comuna Potlogi, în parteneriat cu Parohia Pitaru, având în vedere faptul că obiectivul de patrimoniu ce a făcut obiectul investiției este în proprietatea partenerului PAROHIA PITARU.

„Povestea” acestei investiții cu finanțare europeană a fost prezentată astăzi de primarul comunei Potlogi, Viorel Drăghici, tuturor celor prezenți la conferința de presă prilejuită de finalizarea proiectului, preoți parohi, constructori, restauratori, reprezentanți ai Arhiepiscopiei Târgoviștei, managerul și echipa de implementare:

„Proiectul a debutat în luna septembrie 2017, prima etapă fiind organizarea procedurii de achziţie a serviciilor de întocmire a proiectului tehnic.

După semnarea contractului pentru aceste servicii, cu societatea WESTROM DESIGN CONSULTING ENGINEERING IMPEX SRL, sub coordonarea regretatei doamne arhitect Adda Gheorghevici, au fost elaborate toate documentațiile necesare pentru execuția lucrărilor.

Începând cu proiectarea acestor lucrări până la execuția lucrărilor şi achziţionarea dotărilor, proiectul a reprezentat o provocare continuă pentru persoanele implicate în derularea sa, având în vedere pe de o parte, faptul că biserica se află în Lista monumentelor istorice (fiind construită între anii 1722-1730), iar pe de altă parte, faptul că aceasta se afla într-o stare avansată de degradare (atât în ce privește aspectul general, dar şi în ceea ce privește structura construcției-zidăria interioară şi exterioară prezenta numeroase fisuri, soclul şi elevațiile bisericii aveau zone mari cu tencuială căzută, pridvorul cu pictură exterioară la coloane la pereţi şi la plafoane aveau de asemenea, zone cu fisuri profunde ale zidăriei, arcadelor şi deteriorări ale picturii bolţilor şi pereţilor, iar zona de altar era desprinsă de corpul principal al clădirii prin fisurare verticală, cutremurele de pământ accentuând starea de fisurare a zidăriei vechi).

Totodată, interiorul bisericii, împodobit cu zugrăveli în frescă deosebit de valoroase, datând din prima parte a secolului al XVIII-lea erau afectate de umezeală, mucegai, fisuri şi erau afumate. Rămăşiţele de mobilier specific bisericesc, precum şi iconostasul erau de asemenea, degradate, cu multe elemente sau piese întregi lipsă.

Sunt de menționat şi reparațiile efectuate de-a lungul timpului, neadecvate şi nesistematice.

Pictură murală era afectată atât de intervențiile nepotrivite (prezenta eroziuni şi lacune, parţial chituite, stropi de ciment şi diferite mortare ajunse prin neglijență în timpul unor intervenții), cât și de alţi factori precum praful, fumul de la lumânări, contactul cu mâna, scurgeri ale apelor pluviale, dar și acte de vandalism.

Astfel, în vederea realizării lucrărilor necesare restaurării şi consolidării acestui monument de cult, a fost organizată procedura de atribuire a contractului de lucrări, fiind semnat contractul de lucrări în data de 23.10.2019, cu Asocierea RESEARCH CONSORZIO STABILE SOCIETA’ CONSORTILE A.R.L HESTER-ART SRL, în valoare de 4.218.300,85 lei fără TVA (reprezentând 85,54% din valoarea estimată a procedurii).

Semnarea contractului de lucrări la un interval de aproximativ 2 ani de la semnarea contractului de finanțare a fost cauzată de mai mulți factori, independenți de beneficiar, dintre care ţin să menționez:

-proiectul tehnic a necesitat aprobarea finanțatorului, înainte de lansarea procedurii de atribuire a contractului de lucrări. Fiind printre primele proiecte care urmau această procedură, deşi documentația a fost transmisă în luna mai a anului 2018, verificarea şi aprobarea privind conformitatea proiectului tehnic s-a făcut în luna septembrie 2018;

-modificările cadrului legislativ în materia achzițiilor publice din perioada 2018-2019 au condus de asemenea, la o întârziere în ceea ce privește lansarea procedurii de atribuire a contractului de lucrări.

-Documentația de atribuire încărcată în SEAP, în data de 13.12.2018, a fost selectată pentru verificarea de către Agenţia Naţională pentru Achiziții Publice (ANAP).

-în data de 30.01.2019, aceeași documentație de atribuire a fost respinsă de ANAP, fără posibilitate de revenire, cu precizarea că nu a fost verificată ca urmare a supraîncărcării cu sarcini a personalului Directiei generale control ex-ante, precum și a modificărilor legislative ce aveau scop introducerea noţiunii „controlului ex-ante voluntar” de către ANAP, doar la solicitarea autorităţile contractante.

Astfel, a fost reîncărcată documentația de atribuire și a fost solicitat controlul ex-ante voluntar, ţinând cont de faptul că supravegherea de către observatorii ANAP, a modalităţii de derulare a procedurii elimina din riscurile comiterii unor erori ce ar fi putut conduce la aplicarea de corecții financiare din partea Autorității de Management, cu privire la sumele decontate în cadrul proiectului.

Aşa cum spuneam mai devreme, provocările au fost numeroase, dar respectarea condiţiilor contractului de finanţare şi colaborarea dintre oamenii implicați în derularea proiectului (începând cu echipa de implementare din cadrul Primăriei Potlogi, echipa desemnată de societatea contractată pentru managementul proiectului, reprezentanții firmei de proiectare și nu în ultimul rând, reprezentanţii firmei de execuţie a lucrărilor) au avut drept rezultat neaplicarea de corecții financiare din partea finanțatorului, derularea lucrărilor în condiţii optime şi finalizarea acestora în termenul contractat, respectiv 48 luni.

Din punct de vedere financiar, deşi în ultimii ani, a devenit aproape o regulă ca valoarea contractelor de lucrări să fie majorată, în cadrul acestui proiect, valoarea finală a lucrărilor a fost mai mică decât cea contractată iniţial, fiind înregistrată o economie de 74.970 lei fără TVA (economie utilizată pentru acoperirea costurilor cu dotările din cadrul proiectului).

Ulterior finalizării lucrărilor, a fost derulată procedura de atribuire a contractelor de furnizare dotări, procedură organizată pe loturi, fiind astfel, semnate:

– contractul de furnizare mobilier bisericesc, cu S.C. PHEONIX AGRO S.R.L, în valoare de 252.760,00 lei fără TVA;

– contractul de furnizare icoane, cu HESTER ART S.R.L, în valoare de 206.000,00 lei fără TVA;

Cu privire la aceste contracte, aş dori să menţionez că din punct de vedere al legislaţiei, se numesc contracte de furnizare, dar în situația proiectului nostru, produsele achiziționate au fost realizate manual, conform indicaţiilor din proiectul tehnic (de exemplu, stranele pentru enoriaşi prevăzute ca dotări noi s-au executat după modelul existent iniţial în biserică, acestea având rolul să contribuie nemijlocit la păstrarea caracterului de epocă al interiorului monumentului istoric de valoare naţională, cu o vechime de aproape trei secole).

În afară de dotările specifice (mobilier, icoane, covoare), prin proiect au fost prevăzute şi achiziționate şi o serie de dotări destinate îndeplinirii scopului final al proiectului, respectiv acela de punere in valoare cultural-turistica a monumentului istoric Biserica Adormirii Maicii Domnului – Strâmbeanu din satul Pitaru, prin introducerea acestuia în circuitul public).

De asemenea, în vederea promovării obiectivului, au fost achiziționate prin proiect, servicii de digitizare a obiectivului, precum şi de realizare a unei pagini web dedicate obiectivului, unde vizitatorii pot face turul virtual al bisericii.

Astăzi, am avut onoarea să vă prezint finalizarea unui proiect important pentru comunitatea noastră, pe parcursul căruia din nefericire, două dintre persoanele care l-au iniţiat – domnul primar Nicolae Catrina şi doamna arhitect Adda Gheorghevici – au decedat, neputând fi astfel alături de noi, cu acest prilej.

Mulţumesc totodată Consiliul Local Potlogi, ADR Sud Muntenia, Serviciul Monitorizare Proiecte – Biroul Județean Dâmbovița – Nica Daniela, Arhiepiscopia Târgoviștei, Parohia Pitaru – Sorin Brebenel, Asocierea Hester-Art SRL-Research Consorzie Atabile Societa Consortile ARL – Stoenică Eduard Aurel, SC Westrom-Design Consulting Engineering Impex SRL, SC DI&A Design Consulting SRL, SC Axel Impex SRL – Șerban Buliga, Arh. Petrescu Doina, Nicolae Sava, Sabo Eugen Emil, SC Proper Design SRL – Adrian Banu, Specialiști-Nicolae Catrina, Mihai Liliana, II Lascu Dorel Victor – dirigenție de șantier – Lascu Dorel Victor, Luchian Sergiu Adrian, Savu Mihai, SC Europroject Parteners SRL – Dojana Andra, Rădulescu Raluca, Lungu Cornelia, SC Phoenix Agro SRL doamna Dascalu Aurelia, Echipei de implementare a proiectului”, a transmis primarul comunei Potlogi, Viorel Drăghici, care a ținut să sublinieze că inițiativa acestei investiții a aparținut regretatului edil al localității, Nicolae Catrina, a cărei memorie veșnic va fi binecuvântată.

Sari la conținut